Și am umplut încă o masă, o masă plină de amintiri și de sentimente.

Am plecat în proiect cu frică și cu multă timiditate în ghiozdan. Mi-a fost frică pentru că știu cum sunt eu, dar nu știam ce aș vrea să devin. Odată ajuns acolo între oameni, m-am speriat puțin dar am intrat, am salutat și m-am pus la masă, îmi era o foame groaznică de pe drum. M-am așezat pe scaun și fără să ofer o șansă socializării am pus mâna direct pe telefon. Am rămas puțin acolo pierdut, până când a venit mâncare și am rostit câte cuvinte de entuziasm, pentru mâncare bineînțeles. O scurtă perioadă nu mi-o aduc aminte, pur și simplu nu știu ce s-a întâmplat până am interacționat pe bune cu cineva de acolo și clar este că nu-mi puteam imagina că se va lega o asemenea conexiune între toți oamenii de acolo în 8 zile. Nu mi-am putut imagina că toate amintirile o să umple o masă. Un proiect simplu, făcut de oameni speciali, oameni care deși au fost și poate încă vor mai fi străini au fost unul lângă altul și s-au ajutat. În ciuda diferențelor de cultură, de vârstă chiar și de mentalitate am găsit un echilibru și aici am avut toți de câștigat.

În prima zi s-a văzut rușinea din noi, din toți, nu știam cum să reacționăm la glumele celuilalt, nu știam cum să vorbim unul cu altul. Însă după câteva jocuri de cunoaștere, după ajutorul celor care au muncit și au făcut posibil acest proiect, am reușit să fim mai puțin timorați și lucrurile au început să se desfășoare din ce în ce mai bine.

Restul zilelor au trecut firesc, cu voie bună, cu momente admirabile, care s-au tipărit pe retina tuturor, cu momente tensionate din cauza „povestiri cu Abigail” și cu momente emoționante pe sfârșit.

Sfârșitul a fost cutremurător și marcant pentru mine. Nu mi-am putut închipui că după 8 zile de stat cu cineva, sau în preajma cuiva o să se plângă atât de mult. Tot grupul a fost cuprins de o sinergie și un val de bunătate imens. Stăteam și ne uitam unul la altul, nu scoteam un sunet, dar lăcrimam. Îmbrățișări lungi, care-ți dădeau impresia că sunt interminabile. Pupături și vorbe spuse pe glasul bărbiei tremurânde. Promisiuni și planuri de revedere. Toate acestea spuse deodată cu dorința de a mai rămâne de a opri timpul pentru încă câteva zile.

Se întâmplă și lucruri frumoase pe aici, pe la noi. Mai există și oameni cărora le mai bate inima și le pasă de cei din jur. Nu am vrut să dau nume, pentru ei se cunosc, sunt toți oameni speciali.

Proiectul a fost un real succes. Informația care ne-a fost livrată v-a cântări favorabil în viața noastră și ne-a mai fost deschisă o ușă. Iar despre oamenii de acolo, numai cuvinte de laudă și respecte veșnice.

Nu fi trist că s-a terminat, fi fericit că ai trăi, pentru că tot ce trăiești este magic, iar magia durează  incredibil de puțin.

 

 

English version:

And I filled another table, a table full of memories and feelings.

I went into this project with much fear and timidity put into my luggage. I was afraid because I know how I am but I didn’t knew what I want to become. Once I arrived there between all those people, I was a little scared but I entered, I saluted everyone and I sat at the table, I was terribly hungry from the road. I sit on a chair and without giving a chance to socialization, I’ve got right on my phone. I stayed there a little lost until the food came and I spoke a few words of enthusiasm, for the  food of course. A short period of time I can not remember, I just don’t know what happened until I interacted better with someone there and it’s clear that I could not imagine that would be such a connection between all the people there in 8 days. I couldn’t imagine that all the memories would fill a table. A simple project, made by special people, people that were or maybe they are still strangers, they were next to each other and they helped each other.

In the first day we were all shy, we didn’t knew how to react to each other’s jokes and we didn’t know how to talk to each other. But after we played a few games, by means of those who worked and made this project possible, we managed to be less intimidated and things began to unfold increasingly better.

The rest of the days have passed naturally good, with admirable moments, which were printed on the retina of all, with tense moments due to „Abigail’s stories” and emotional moments in the end.

The end was touching and shaking for me. I couldn’t imagine that after 8 days of staying with someone, or around someone would  be so emotional. The entire group was covered by synergy and a huge wave of kindness. We sat and looked at each other, didn’t make a sound, but tears rolled down from our eyes. Long hugs that gave you the impression that they are endless. Kisses and words said on trembling voice. Promises and plans about how we will meet again. All this said with a desire to stay a little longer, to stop time for a few more days.

Good things also happen here. There are also people with a good heart, people who care about others. I did not want to give names, because they are known,they are all special people.

The project was a real success. The information that was supplied to us is favorable in our life and it also opened a door. And about those people, praise and respect forever.

Don’t be sad that it’s over, be happy for what you have lived, because everything you live is magic and magic lasts incredibly little.

 

Anunțuri